Logo Realitatea.md

Facilități pentru fermieri. Vor putea accesa subvențiile chiar dacă au datorii față de stat

19 Martie 2021, 17:48 // Economie

Agricultorii vor putea accesa mai ușor subvențiile oferite de stat, după ce astăzi Parlamentul a aprobat un proiect de lege ce prevede facilități pentru accesarea fondurilor de subvenții, chiar dacă fermierii au datorii față de autorități.

Foto Simbol

Proiectul de lege vine să susțină agricultorii, care au fost afectați de seceta din vara anului trecut, lipsa lichidităților pentru onorarea obligațiunilor financiare, inclusiv față de stat, iar ca urmare - impedimente la realizarea planurilor de afaceri ale fermierilor, dar și de accesare a subvențiilor din partea satului.

Prin modificările aprobate, cu titlu de excepție, fermierii care au datorii față de bugetul de stat vor putea beneficia în acest an de subvenții.

Modificările propuse urmăresc împuternicirea Guvernului de a aproba o procedură pentru achitarea subvențiilor solicitanților ale căror activități corespund măsurii de stimulare a creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale și instituțiile de intervenție financiară nebancare.

De asemenea, se propune și eliminarea pentru perioada anilor 2020-2021 a obligativității de prezentare a certificatelor care atestă lipsa datoriilor la impozite și taxe față de bugetul public național, pentru a putea beneficia de subvenții.

„Cu scopul de a asigura securitatea alimentară a țării este vital de a continua susținerea producătorilor agricoli, de a identifica noi soluții pentru acoperirea parțială a cheltuielilor efectuate în întreținerea exploatațiilor agricole, inclusiv în vederea rambursării ratei dobânzilor la creditele accesate în perioada anilor 2020- 2021”, se menționează în nota informativă a documentului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9217 0.8331%
USD USD 19.2760 -0.0648%
RUB RUB 0.3169 -0.3146%
RON RON 4.0611 1.0073%
UAH UAH 0.5219 -0.0574%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile