Logo Realitatea.md

O țară cere Chinei să oprească efectuarea testelor anale pentru depistarea COVID-19 la intrarea în țară

02 Martie 2021, 16:48 // În lume

Japonia a cerut autorităților chineze să nu mai facă teste anale pentru dipistarea Covid-19 cetățenilor săi atunci când intră în China. Unii cetățeni japonezi s-au plâns că procedura i-a afectat psihologic, spun oficialii.

China, care a controlat în mare măsură virusul, a început să efectueze tampoane anale în luna ianuarie.„Unii japonezi au raportat ambasadei noastre din China că au primit teste de tamponare anală, ceea ce a cauzat un mare impact psihologic”, a declarat secretarul șef al cabinetului Katsunobu Kato.

Nu se știe câți cetățeni japonezi au primit astfel de teste, a adăugat el. Testele sunt utilizate pe unii dintre cei aflați în carantină sau care intră în China, a mai spus Kato.

China nu a răspuns până în momentul de față la solicitarea Japoniei, însă cererea a fost efectuată prin intermediul Ambasadei Japoniei la Beijing.

Mai mult de atât, săptămâna trecută, presa americană a raportat că și unii diplomați americani s-au plâns de această procedură. China însă a negat că i-ar fi supus pe americani unor astfel de teste.

Unele orașe din China au introdus metoda de testare cu tampoane anale, experții locali susținând că pot „crește rata de detectare a persoanelor infectate”. La momentul lansării lor, mass-media de stat a raportat că aceste teste sunt „controversate în rândul experților” și că au fost mult mai puțin eficiente decât testele cu colectare din căile respiratorii superioare, cea din urmă fiind cea mai utilizată, deoarece se crede că majoritatea oamenilor contactează virusul pe cale orală au spus ei.

Citeste tot despre: China, corona virus, Japonia
CURS VALUTAR BNM
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile