Logo Realitatea.md

Premiul Național cu SCANDAL! Traian Vasilcău, care va primi premiul pentru literatură, învinuit de plagiat. Reacția scriitorului

25 August 2016, 17:23 // Societate

După ce ieri Guvernul a aprobat lista cu personalitățile cărora le va fi acordat în acest an Premiul Național, azi unul dintre viitorii premianți, nominalizat la categoria literatură, este învinut de plagiat. 

Foto: onisifor-ghibu.blogspot.com

Este vorba despre poetul Traian Vasilcău, care este învinuit de către Gheorghe Erizanu, directorul editurii Cartier, că ar fi plagiat o poezie.

Potrivit lui Gheorghe Erizanu, poezia  „O fărâmă de bine”, semnată de Traian Vasilcău și publicată în revista Orizontul nr. 4/1988, aparține Doinei Uricariu, fiind publicată într-un volum de versuri, apărut în 1985, la Editura Eminescu din București.

„O FĂRÎMĂ DE BINE

Nu va mai umbla această iubire închisă în ea,

n-o să mai alerge şi n-o să colinde,

n-o să mai vină la tine

după îmbrăţişare şi merinde.

Şi nici în vis n-o să-ţi mai caute umărul,

n-o să se mai întoarcă spre tine

ca o fărîmă de bine

după o fărîmă de bine”.

La rândul său, Traian Vasilcău neagă toate acuzațiile și susține că povestea este mai veche: „În 1991  am răspuns într-un ziar al Comsomolului Leninist al Moldovei, referitor la o “acțiune” urîtă, realizată de unii colegi ai mei de studenție, racolați de KGB-ul de atunci, cu scopul de a mă scoate din viața social-politică și literară (...)”, a scris Traian Vasilcău pe blogul său, argumentând că poezia a fost publicată în acea revistă pentru a-l defăima.

Potrivit deciziei Guvernului, Traian Vasilcău va primi Premiul Național pentru „Trilogia psalmodică „Regăsit în cer”, traducerea și promovarea literaturii naționale peste hotare și organizarea evenimentelot culturale de susținere a tinerelor talente „Maluri de Prut” și „Steaua Chișinăului - Steaua Moldovei”.

CURS VALUTAR BNM
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile