Logo Realitatea.md

Puterea e în mâna Maiei Sandu! Curtea Constituțională i-a permis dizolvarea Parlamentului

15 Aprilie 2021, 15:34 // Actualitate

Curtea Constituțională (CCM) a admis astăzi sesizarea președintei țării, Maia Sandu, prin care a solicitat opinia Înaltei Curți, privind întrunirea elementelor de dizolvare a Parlamentului. Astfel, magistrații constituționali au permis dizolvarea Legislaturii a X de către șefa statului, după ce s-au scurs mai mult de trei luni de la demisia prim-ministrului, iar cele două tentative de învestire a unui nou Cabinet de miniștri au eșuat.

Decizia este definitivă, intră în vigoare la data adoptării, nu se supune nici unei căi de atac și se publică în Monitorul Oficial. Vladimir Țurcan și Serghei Țurcan au avut opinii separate în procesul de adoptare a deciziei.

La ședința CCM, prezentă a fost și Maia Sandu, care a explicat motivele ce au stat la baza sesizării Curții. Maia Sandu a declarat toate procedurile constituționale au fost epuizate, iar actualul Parlament nu a putut învesti un nou Guvern, fapt ce impune dizolvarea acestuia.

Reprezentanții Parlamentului i-au solicitat Înaltei Curți să respingă sesizarea președintei țării Maia Sandu. 

Amintim că, la 29 martie curent, Maia Sandu s-a adresa la Curtea Constituțională (CCM) cu o sesizare, pentru a se expune dacă poate dizolva Parlamentul prin decret prezidențial, după ce s-au scurs trei luni de la demisia Guvernului Chicu, iar învestirea unui nou Executiv nu a fost posibil din lipsa unui consens politic.

CITEȘTE ȘI:

(VIDEO) Parlamentul a cerut recuzarea unui judecător CCM. Decizia luată de Înalta Curte

(VIDEO) Maia Sandu, prezentă la ședința CCM. Discursul rostit de șefa statului în fața magistraților

Citeste tot despre: CCM, dizolvarea Parlamentului, Maia Sandu
CURS VALUTAR BNM
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile