Logo Realitatea.md

Scafandrii au mai salvat o viață! Un alt pescar s-a prăbușit sub gheața subțire (FOTO/VIDEO)

16 Februarie 2016, 16:31 // Societate

Un alt pescar în vârstă de 53 de ani a scăpat cu viață, după ce s-a prăbuşit sub gheaţa subţire a lacului de la Ghidighici. Pentru misiunea de salvare au fost antrenaţi scafandrii Detaşamentului Căutare Salvare nr.1 din mun. Chişinău. 

Foto: dse.md

Specialiştii au reuşit în timp record să ajungă la faţa locului şi să demareze operaţiunea de salvare. Scafandrii au recuperat bărbatul la o distanţă de 60 de metri de la mal. După finalizarea misiunii de salvare, bărbatul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţiona atenţionează pescarii să nu meargă pe gheaţa subţire a bazinelor acvatice, întrucât aceasta este foarte subţire şi prezintă pericol de prăbuşire.

Datele statistice ale DSE arată că de la începutul anului 2016, angajaţii Serviciului Salvatori şi Pompieri au reuşit să salveze viaţa a nouă persoane, care au căzut sub gheaţa bazinelor acvatice din ţară.

Amintim că ieri, un bărbat de 45 de ani a fost salvat de la înec după ce s-a prăbușit sub gheața unui lac din sectorul Botanica al capitalei. Acesta a mers la pescuit însă din cauza temperaturilor ridicate din ultima vreme, gheața s-a spart, iar bărbatul s-a prăbușit. 

CURS VALUTAR BNM
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile