Logo Realitatea.md

Un fost deputat și judecător constituțional a decedat

15 Noiembrie 2020, 07:23 // Politica

Fostul judecător al Curții Constituționale, Victor Popa, a decedat. Anunțul a fost făcut ieri seara de către Partidul Liberal din Moldova, după ce acesta a fost în perioada anilor 2010 – 2013 deputat pe listele formațiunii.

„Cu profundă tristețe, am aflat despre vestea trecerii la cele veșnice a domnului Victor Popa, doctor habilitat în drept, profesor universitar, ex-deputat PL în perioada 2010-2013, judecător la Curtea Constituțională, din 2013 până în 2018. Un expert desăvârșit în domeniul jurisprudenței, profesor cu vocație, care a format atâtea generații de discipoli, o personalitate de o înaltă ținută morală. Domnul Popa a dat mereu dovadă de verticalitate și demnitate, chiar și în cele mai dificile perioade ale carierei sale”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a PL.

Victor Popa este autor a peste 50 lucrări știinţifice în domeniul organizării și funcţionării puterilor în stat la nivel central și local, distins cu „Ordinul de Onoare" în 2012.

Precizăm că, în 2018, cu trei luni înainte de expirarea mandatului de judecător constituțional,Victor Popa și-a dat demisia, pe motiv că ar fi avut probleme de sănătate.

CURS VALUTAR BNM
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile